Circul continuă! Analiza CCA: 4 greșeli mari de arbitraj în etapa a 5-a!

Circul continuă! Analiza CCA: 4 greșeli mari de arbitraj în etapa a 5-a!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia Centrală a Arbitrilor consideră că în patru partide din
cadrul etapei a V-a a Ligii I au avut loc greșeli de arbitraj, a
anunțat, marți, într-o conferință de presă, vicepreședintele CCA
Dan Petrescu.

În meciul Sportul Studențesc – CFR Cluj, arbitrul Radu Petrescu
nu l-a eliminat pe Culio pentru călcarea intenționată a unui
adversar și nu a dictat penalti pentru formația gazdă la faultul
lui Nuno Claro asupra lui Curelea. În partida Rapid – Gloria
Bistrița, arbitrul Marius Avram nu a acordat penalti pentru echipa
gazdă la ținerea de tricou a lui Tudose asupra lui Bozovici. În
meciul FCM Târgu Mureș – Dinamo, arbitrul Istvan Kovacs l-a
eliminat pe Moți și a acordat greșit penalti pentru FCM Târgu Mureș
în minutul 30. De asemenea, în partida Astra Ploiești –
Universitatea Craiova, asistentul Iulius Timar a acordat de două
ori nejustificat ofsaid, dezavantajând formația olteană.

Conducerea CCA a anunțat rezultatele cursurilor de instruire
pentru arbitrii, arbitrii asistenți și observatorii de la Liga I,
Liga a II-a și Liga a III-a. Astfel, în Liga I din 24 de arbitri au
fost declarați admiși la testarea fizică 22, iar la testarea
teoretică 20. Din 42 de arbitri asistenți, 40 au fost declarați
admiși la testarea fizică și 41 la testarea teoretică. Dintre cei
23 de observatori prezenți la test, 18 au fost declarați
admiși.

La Liga a II-a, din 38 de arbitri au fost admiși la testarea
fizică 36 și la testarea teoretică 31. Din cei 52 de arbitri
asistenți 50 au fost admiși la testarea fizică și 48 la testarea
teoretică. De asemenea, din 98 de observatori au fost declarați
admiși la testarea teoretică doar 54.

La Liga a III-a, din 121 de arbitri prezenți au fost admiși 78,
din 189 de arbitri asisteți au fost admiși 96, iar din 147 de
observatori au fost admiși 65.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×